Eu şi cu tata eram nişte adevăraţi cinefili. De când intrase televizorul Rubin în casa noastră nu scăpam vreun film. Iar dacă, din cine ştie ce motive, absolut întemeiate, unul dintre noi pierdea vreun episod dintr-un serial, celălalt i-l povestea de-a fir în păr – eu mai adăugam amănunte de la mine, sare și piper. La ce ne uitam? La orice, acţiune să fie! Ne plăceau filmele de război, western, poliţiste, de capă şi spadă. Nici comediile nu erau de lepădat. Charlie Chaplin, S

Bunicii n-ar trebui să moară niciodată. Bunicul din partea mamei şi amândoi din partea tatei plecaseră într-altă lume înainte ca eu să ajung în asta. O avusesem doar pe bunica. Şi-acum, nici pe ea. Nu puteam să cred că nu mai e, iar locul pe care-l ocupase în viaţa mea va rămâne gol pentru totdeauna. Încă o vedeam pe prispa casei din Vlădeni, cum i se aprindea chipul de o lumină venită dinăuntru când mă vedea intrând cu mama de mână pe poartă. Cum i se abureau ochii și îi şte

Clasa a şasea începuse de câteva săptămâni şi frunzele se agăţau cu ultimele puteri de ramurile copacilor. Uneori le smulgea vântul, învârtejindu-le în văzduh, alteori pluteau resemnate spre pământ; însă sfârşeau la fel, ajungând să îngroaşe stratul de pe aleile Parcului Central. Când eram mică îmi plăcea să îmi târşâi picioarele şi să fac frunzele să foşnească, era unul dintre glasurile toamnei. Oare ce îmi şoptea? – Puneţi mâna la treabă! Vocea profului de sport a hurducă

Prima zi de patinaj, prima oară la mare, prima durere de dinţi. De astăzi avea să le ţină de urât o altă amintire de neuitat: prima dată la un cenaclu literar. Când mă oprisem în faţa clădirii impunătoare şi a plăcuţei pe care scria Revista Astra, ştiusem exact ce voiam să fac, stânga-mprejur. Însă Dora urcase cele câteva trepte, împingea uşa de lemn şi m-am ţinut după ea; puteam face altfel? Acum o săptămână nu mi-ar fi dat prin cap să arăt altcuiva în afara ei ce scrisesem

Fabrica Hess, rebotezată după naţionalizare Dezrobirea, purta din 1966 un nume uşor de ţinut minte, Cibo. De la ciocolată şi bomboane, ce altceva? Doar că nu se făceau la un loc. Bomboanele se rostogoleau din cuvele secției de pe Avram Iancu, iar ciocolata curgea în forme şi era ambalată pe strada Lungă. Fabrica de ciocolată lucra cu două schimburi şi uneori cu al treilea, de noapte, adică mai tot timpul. Nu ştiu cum se desfăşurau lucrurile acolo, înăuntru, dar erau momente